Testimoniale

Florin Piersic

Va urma....

Gânduri către un prieten

Dragă Gabi,

La sfârșit de an ne facem bilanțul turelor de munte. Ne bucurăm că ne-ai însoțit în vara asta pe frumoasele vârfuri Pollux și Roccia Nera. Dar mereu ne amintim de alți patrumiari urcați în anii anteriori împreună cu tine: Finsteraarhorn - cel mai înalt dintre cei 9 ai masivului Berner Alpen și cei 4 ai masivului Monte Rosa. Dar ne amintim cu drag și recunoștință de locurile faine din Țara Cantoanelor prin care ne-ai purtat în 2005, mai ales de fascinanta priveliște de la Gornergrat de unde se pot vedea 18-20 din cele 82 de vârfuri de peste 4.000 m ale Alpilor! Visam de pe atunci să urcăm câteva dar nu speram că vom ajunge în 2016 la 22! Și nu ne amintim doar de patrumiarii urcați ci și de alte vârfuri, de ghețarii urcați, traversați sau coborâți si de ”Piața Konkordia”. 

Ne amintim și de multele chei, defilee, cascade, orașe și orășele superbe pe la care și prin care ne-ai condus cu competență și generozitate. Amintim doar de Luzerna, Zurich, Cascadele Rhinului, Trummelbachschlucht, de Aareschlucht, de Interlaken, Lauterbrunnen, Mürren, Grindelwald, Zermatt, Saas Fee, Crans Montana, de acele multe ”transfăgărășene” și pasuri: Furka, Grimsel, Stilfserjoch, Umbrail, Bernina și multe altele, de cabanele Monte Rosa, Margherita, Furra, Konkordiahutte, Finsteraarhutte...Acea urcare prin ”trupul” Eigerului până în Jungfraujoch unde e cea mai înaltă gară din Europa și cele patru zile în care apoi am ”mărșăluit” ca alpiniști până în Grimselpass sunt dintre cele mai prețioase amintiri ale noastre.

Îți multumim încă o dată dragă prietene pentru aceste ”bogății” care nu se vor devaloriza și pe care nu ni le va putea fura nimeni, căci sunt depuse în cele mai sigure bănci - în sufletele noastre! 

Cu veche și statornică prietenie,

Dinu și Marlene Mititeanu

www.dinumititeanu.ro

Florin Piersic Pe urmele lui Florin Piersic prin fascinanta Elveție